Numeroşi norvegieni cer pedeapsa maximă pentru criminalul din Oslo
Vizite: 521
În faţa ororii atacurilor de la Oslo, numeroşi norvegieni cer înăsprirea pedepsei maxime de 21 de ani de închisoare, prevăzută de Codul penal norvegian, la care riscă să fie condamnat suspectul Anders Behring Breivik, potrivit AFP şi Agerpres.
Raportat la cele 93 de victime ale sale, o pedeapsă de 21 de ani de închisoare ar corespunde unui număr de 82 de zile de detenţie pentru un omor, argumentează ei. "Sunt atâţia inocenţi care au fost executaţi încât eu consider că el nu are dreptul să trăiască", declară astfel Mari Kaugerud pe pagina Facebook "Da pedepsei cu moartea pentru Anders Behring Breivik", care a întrunit deja 1.783 de adeziuni.
Zeci de grupuri similare au apărut în ultimele două zile pe reţeaua de socializare, unele cerând executarea criminalului, altele - închisoarea pe viaţă.
"Oameni ca acesta nu ar trebui să poată reveni niciodată printre oameni normali. Dacă primeşte 21 de ani, ce vârstă va avea când va ieşi din închisoare? 53 de ani. Nu, el a distrus prea mult pentru a ieşi", se revoltă Mustafa, un chioşcar norvegian de origine iraniană în vârstă de 31 de ani.
Dreptul norvegian, dacă autorizează numeroase reduceri ale pedepsei, permite şi menţinerea în închisoare a unui deţinut peste cei 21 de ani, în tranşe de câte cinci ani reînnoibili, dacă el este considerat periculos de experţi.
Sistemul penal norvegian, unde închisorile sunt moderne şi confortabile, suscită adesea uimirea ţărilor mai represive, dar afişează rate de recidivă şi de criminalitate inferioare mediei europene. Doar morţii din atacurile de vineri corespund de trei ori numărului obişnuit anual al omorurilor în ţările scandinave.
Abolită pentru crime ordinare în 1902, pedeapsa cu moartea a fost suprimată definitiv în Norvegia în 1979. Ultima execuţie datează din 1948, la trei ani după cea a şefului guvernului /1942-1945/ colaboraţionist sub ocupaţia nazistă, Vidkun Quisling, împuşcat pentru înaltă trădare.

Parteneri


RSS