Săptămâna tinerilor liberali la Timişoara, în desfăşurare
Vizite: 588
Tineri liberali din 35 de ţări vor participa la o serie de conferinţe şi dezbateri, ce vor avea loc la Timişoara, în perioada 18 - 24 iulie, informează organizaţia Tineretul Naţional Liberal, într-un comunicat transmis, duminică, Agerpres.
Sub genericul "Săptămâna tinerilor liberali la Timişoara", peste 250 de tineri vor lua parte la diferite activităţi ce vizează subiecte de interes naţional şi internaţional.
Evenimentul debutează luni, la Casa Politehnicii 2, cu conferinţa "Migraţia: beneficiu pentru societate".
"Obiectivul conferinţei este identificarea unor modalităţi de armonizare a integrării emigranţilor cu interesele membrilor din societatea gazdă. Activităţile vor dura până în data de 21 iulie 2011 şi vor include dezbateri, studii de caz şi analize ale fenomenului migraţiei din punct de vedere social şi politic", se arată în comunicatul citat.
La finalul săptămânii, vor avea loc întâlnirile liderilor internaţionali ai tineretului liberal: Comitetul Executiv IFLRY, Biroul European al LYMEC şi Biroul Tineretului Liberal din Regiunea Balcanilor.
Sâmbătă, 23 iulie, vor avea loc şedinţele Biroul Permanent al Tineretului Naţional Liberal şi Biroului Permanent al Studenţilor Liberali.
Potrivit TNL, tema centrală a dezbaterilor va fi "modalitatea dezastruoasă" în care a fost organizată prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2011 şi atragerea atenţiei asupra sesiunii din toamnă care "riscă să dubleze dezastrul".
"Săptămâna tinerilor liberali la Timişoara" este un eveniment organizat de Federaţia Internaţională a Tinerilor Liberali (IFLRY) în colaborare cu Tineretul Liberal European (LYMEC), având ca parteneri din partea română organizaţiile Tineretul Naţional Liberal (TNL) şi Clubul Studenţilor Liberali (CSL), iar conferinţa cu care debutează este susţinută financiar de Consiliul Europei.

Parteneri


RSS