Portretul Doamnei T, despre dorințe care se împlinesc abia când sunt uitate

Cum ar fi dacă într-o zi, cineva ţi-ar bate la uşă și ți-ar spune că a venit să-ţi facă portretul?

"Portretul Doamnei T” este o piesă cu numai doi actori, însă cu mai multe personaje, oameni  în umbra trecutului, dar care trăiesc undeva, la fel de vii ca atunci când s-au născut. Este povestea dorinţelor îngropate, a melancoliilor cândva vitale, acum uitate în resemnarea timpului.

Andrei, Marius, Roxana şi Silvia sunt nişte personaje ce apar pe rând din vârtejul vremii şi care apoi dispar, pierdute în amintiri, într-un portret de demult, pe o muzică de Leonard Cohen. „Famous Blue Raincoat”  e melodia unei zile triste, o zi în care speranţa bate la uşă neanunţată. “Portretul Doamnei T” este o piesă pentru cei fără dorinţe sau, cum spunea chiar Doamna T (Olga Tudorache), pentru cei ale căror dorinţe se împlinesc atunci când au şi uitat că le-au avut cândva.

Pentru personajul Olgăi Tudorache, din dorinţe nu a mai rămas decât plăcerea unei ţigări şi a unui pahar de whiskey în penumbra tăcută a camerei. Şi totul tace până când un necunoscut bate la uşă, atât de insistent ca destinul care te urmăreşte pretutindeni, cu atât mai mult cu cât încerci să fugi. Un destin care te aduce în faţa propriei vieţi, care îţi aduce amintiri, dar în primul rând răspunsuri. Marius şi Doamna T sunt nişte străini, dar drumurile lor s-au întâlnit cândva.

Probabil că numele acestei piese vă aduce aminte de o alta, precum şi de romanul omonim, "Portretul lui Dorian Grey”. Însă aici, portretul nu se degradează, ci doar prinde contur pe măsură ce sentimente şi nostalgii reprimate sau uitate vin la suprafaţă. Pentru Marius, portetul trebuie să arate tot ce l-a făcut pe cel din portret să fie ce este acum. Pentru Doamna T, portretul, exact ca în „Dorian Grey”, seamănă mai mult cu cel care îl face decât cu cel de care este făcut.

Olga Tudorache, un chip binecunoscut, face din această scenarizare modernă o piesă demnă să stea cândva în arhiva clasicelor. Pentru actriţă, este o piesă predestinată nu doar prin nume, ci şi pentru că Doamna T nu este un personaj pe o scenă, este însăşi povestea vieţii sale.

“Portretul Doamnei T” este totuşi o piesă cu mult umor, acel umor cu care vrem să păcălim şi să mascăm tristeţea.

*Piesa se joacă la Teatrul Mic din București.